cinestar 6

O drona pentru fotografia aeriana pe timp de noapte

De mai bine de jumatate de an, fotografiez orasul Timisoara de la inaltime cu ajutorul lui Dro’nelu – drona mea draga – PHANTOM, si inca nu m-am plictisit. In schimb, simt ca i-am atins oarecum limitele si lucrul acesta ma face sa ma gandesc la un upgrade. De fapt nu chiar un upgrade, ci la o noua achizitie. Dro’nelu va primi in curand un upgrade despre care voi scrie un articol separat.
Dupa cum multi dintre voi ati vazut pe pagina de Facebook, in ultima vreme am incercat sa patrund pe teritotiul fotografiei aeriene pe timp de noapte.

timisoara vazuta de sus noaptea timisoara vazuta de sus noaptea timisoara vazuta de sus noaptea

timisoara vazuta de sus noaptea timisoara vazuta de sus noaptea timisoara vazuta de sus noaptea

timisoara vazuta de sus noaptea timisoara vazuta de sus noaptea timisoara vazuta de sus noaptea

Rezultatele sunt spectaculoase din punct de vedere vizual si aproape incredibile, daca ne gandim ca au fost realizate cu ajutorul unui GoPro HERO3 Black Edition care cantareste numai 78 grame! Evident este loc de mult mai bine! 🙂

Tocmai pentru ca este loc si de mai bine, am inceput sa caut variante pentru o drona care sa duca catre perfectiune aceasta sarcina, aici ma refer in primul rand la fotografia aeriana pe timp de noapte. Din pacate lucrurile nu sunt deloc simple. Exista cativa factori importanti de care trebuie sa tinem cont atunci cand incercam sa realizam fotografii de calitate noaptea. Lucrurile se complica si mai mult, atunci cand incercam sa imaginam un setup special pentru fotografia aeriana pe timp de noapte.

Pe scurt despre fotografia pe timp de noapte sau fotografia in lumina slaba
Se stie ca cele mai reusite fotografii pe timp de noapte sau in lumina scazuta, se fac cu ajutorul trepiedului sau sprijinind aparatul foto pe un obiect fix, deoarece timpul de expunere trebuie sa fie mai lung decat in timpul zilei, pentru ca senzorul de imagine sa poata capta suficienta lumina pentru inregistrarea detaliilor imaginii. Ca sa intelegeti, puteti incerca sa faceti o poza cu aparatul foto sau cu telefonul, undeva pe o strada luminata noaptea, din mana, fara sa-l sprijiniti pe ceva fix si fara blitz. Veti observa ca e aproape imposibil sa obtineti o imagine perfect clara. Asta pentru ca aparatul foto incearca sa-si regleze automat timpul de expunere si lumina fiind slaba, timpul de expunere poate creste catre o secunda sau chiar mai mult. Pentru a realiza fotografii clare din mana, avem nevoie de un timp de expunere scurt de la 1/60 in jos… 1/80, 1/100 dintr-o secunda s.a.m.d. In proiectul nostru, fotografiile vor fi realizate noaptea, nu din mana ci, de pe o drona. Asa inseamna ca oricat de stabila ar fi drona, tot avem nevoie de un timp scurt de expunere, probabil 1/80 sau 1/100, timp care este de minimum 100 de ori mai mic fata de cat i-ar fi necesar senzorului de imagine sa capteze suficienta lumina pe timp de noapte. Acest timp se traduce direct printr-o imagine de 100 de ori mai intunecata. Deci ce facem?
In acest caz, avem nevoie pe aparatul nostru, de un obiectiv foto foarte luminos sau rapid. Aceasta “luminozitate” sau “rapiditate” a obiectivelor este data de deschiderea diafragmei si o gasiti inscrisa chiar pe obiectiv: F:2.2; F:2.8; F:3.5; F:4; F:5.6 etc. O diafragma larga este notata cu F-uri de valoare mica. De exemplu, F2.8 este mai luminos decat F:4, iar F:1.4 este mai luminos decat F:2. Cu cat F-ul este mai mic numeric, cu atat diafragma este mai deschisa si obiectivul este mai luminos. Asta inseamna ca, cantitatea de lumina necesara ajunge pe senzor intr-un timp mai scurt.
Exemplu:
Putem realiza o fotografie cu timpul de expunere 1/100 si diafragma F2.2 si putem realiza aproximativ aceeasi fotografie cu timpul de expunere 1/60 cu o diafragma F:3.5. In ambele cazuri cantitatea de lumina care cade pe senzorul de imagine este aproximativ aceeasi, dar problema este rezolvata in mod diferit: in primul caz la F2.2 diafragma “a inghitit” intr-un timp mai scurt (1/100 dintr-o secunda) lumina necesara, in timp ce la F3.5, lumina a intrat prin diafragma mai ingusta, fiind necesara marirea timpului de expunere de la 1/100 la 1/60 dintr-o secunda, pentru a capta aceeasi cantitate de lumina.
Trebuie stiut ca nu toate obiectivele sunt la fel de luminoase. Unele pot incepe de la F:1.2 sau chiar mai jos, altele pot incepe de la F5.6, iar calitatea imaginii nu este data doar de deschiderea diafragmei, dar despre asta poate vom discuta cu alta ocazie.
Ceea ce vreau sa subliniez prin exemplul de mai sus este faptul ca, in fotografia pe timp ne noapte, un obiectiv luminos adica cu o diafragma (F) cat mai larga (valoare numerica mica), ne ajuta mult dar, va mai spun ca asta nu e totul. Indiferent de cat de luminos ar fi obiectivul, in anumite situatii acest lucru nu rezolva definitiv problema. Aici intervine ISO…

Pe de alta parte, fotografi renumiti considera ca fotografia pe timp de noapte se face nu cu obiective cu diafragma larga, ba dimpotriva, ei indeamna folosirea unei diafragme cat mai inchise, de la F10 in sus, F16, F18 pana la F22 pentru ca, spun ei, obiectivele nu sunt suficient de sharp, la valori mici ale lui F si cu timpi de expunere cat mai mari: 6-8-10… pana la 30 secunde! Trebuie sa recunosc ca eu nu am experienta in fotografia urbana pe timp de noapte, dar logica si discutii cu diversi fotografi ceva mai experimentati decat mine, m-au indrumat sa ma orientez catre un obiectiv luminos. Probabil asa voi face fiindca alta solutie nu vad, toata discutia ce urmeaza, despre aparate foto si obiective, va avea merge in aceasta directie. Daca un obiectiv luminos este sau nu o solutie pentru fotografia aeriana pe timp de noapte, vom afla zilele urmatoare dupa ce voi face cateva teste cu un astfel e obiectiv.

Fara sa intru in prea multe detalii tehnice, va spun ca ISO reprezinta o valoare a sensibilitatii senzorului de imagine. Un ISO de valoare mica, sa zicem, ISO 100 este mai putin sensibil la lumina decat ISO 400. Asta inseamna ca la ISO 400 putem face fotografii si in lumina mai slaba decat putem face la ISO 100. Un ISO mare ne permite sa facem fotografii in conditii de lumina slaba. Aparatele foto digitale din clasa hi-end, dispun de o plaja ISO larga, care poate avea valori cuprinse intre 100 si 12800 sau, extinsa in unele cazuri, cu valori cuprinse intre 50 si 51200 la Sony A7. La prima vedere treaba pare rezolvata dar trebuie avut in vedere fapltul ca, ridicand ISO de valori mari, pierdem din calitatea imaginii, aici ne lovim de ceea ce numim “zgomot de imagine” sau image noise. Cu ISO 100 sau mai jos, lucram in conditii ideale de lumina, unde zgomotul de imagine este practic inexistent. In caz de nevoie, ne putem ajuta de ISO, crascand astfel sensibilitatea senzorului. Insa nu toti senzorii de imagine se comporta la fel la aceleasi valori ISO, aceasta fiind una dintre diferentele majore dintre un senzor de imagine de pe un aparat foto “ieftin” si unul profesional.

dimensiuni senzori imagine
Dimensiuni standard senzori de imagine

Senzorul unui aparat foto obisnuit poate face o fotografie inutilizabila la valori ISO mai mari de 800, in timp ce un aparat profesional pastreaza calitatea imaginii la un nivel acceptabil chiar si peste ISO 6400. Senzorii de imagine de pe aparatele foto profesionale sunt in general mai mari decat cei de pe aparatele foto obisnuite. Densitatea mare de pixeli pe milimetru patrat s-ar putea traduce oarecum, prin pierderea calitatii imaginii. Aparatele foto profesionale sunt dotate cu senzori de imagine cu suprafete mari, cum ar fi Full Frame sau chiar mai mari. Aparatele foto semiprofesionale au senzori de imagine mai mici APS, aparatele foto compacte au senzori si mai mici, desi rezolutia este egala cu cea a aparatelor foto semiprofesionale. De aceea un smartphone ultramodern dotat cu o camera, sa zicem, de 10 megapixeli nu va putea reda niciodata aceeasi calitate a imaginii cu cea a unui Canon 40D aparut candva prin 2007 – dimensiunea senzorului face (aproape) totul.

Dupa toata aceasta discutie intelegem ca pentru fotografia aeriana pe timp de noapte avem ne urmatoarele ingrediente:

  • un senzor de imagine performant, de dimensiuni cat mai mari – APS sau chiar Full Frame, care ofera o plaja ISO cat mai mare, dar care totodata sa nu afecteze prea mult calitatea imaginii la valori ISO mari;
  • un obiectiv luminos, cu valori ale lui F cat mai mici, dar in acelasi timp sa permita de un unghi mare de cuprindere (asa cum am spus mai sus, este posibil sa fie tocmai invers si atunci proiectul are sanse minime de reusita).
  • o drona si un gimbal puternic care sa asigure stabilitatea aparatului foto pe care-l poarta.

Nu de mult, asemenea cerinte erau greu de imaginat dar azi, la numai un an de la “explozia” pietei dronelor, realizarea unui astfel de proiect nu mai este o utopie, oferta fiind chiar una foarte variata si relativ accesibila.

Camera foto de pe drona
Cum v-am spus, am intors internetul pe dos ca sa gasesc cea mai buna camera foto in raportul performanta/pret/greutate.
Am luat in calcul camere foto precum cele amintite mai sus, Sony NEX-5, NEX-6, NEX-7 sau Panasonic GH3; dar si alte camere foto Sony RX1, Sony Alpha 7, Canon EOS 6D, Canon EOS 60D, Canon EOS 600D, Canon EOS 100D, Canon EOS M.

Camerele Sony din seria NEX
Sony NEX-5T
Senzor de imagine APS-C de 16.7Mpx
Greutate 218g (doar body)

Sony NEX-6
Senzor de imagine APS-C de 16.7Mpx
Greutate 287g (doar body)

Sony NEX-7
Senzor de imagine APS-C de 24.3Mpx
Greutate 400g (doar body)

De luat in calcul ar fi doar Sony NEX-5T si Sony NEX-7, deoarece NEX-6 ofera aceeasi rezolutie cu NEX-5, doar ca este mai greu cu 70 grame.
NEX-5T – cel mai usor in raport cu performantele.
NEX-7 – rezolutie 24Mpx probabil merita diferenta de 113g, dar e cam batranel dpdv moral. Probabil va primi un update cat de curand precum NEX-5T, dar oricum este cam scump.

Obiective disponibile pentru aparatele foto din seria Sony NEX care s-ar potrivi cu proiectul nostru
Sigma 19mm F2.8 DN Art | greutate 160g | pret: 594 Lei – destul de luminos, dar am indoieli in privinta calitatii in acesti bani.
Sony 16mm f/2.8 pancake | greutate 70g | pret: 1088 Lei – foarte larg, suficient de luminos, ultra usor, una dintre cele mai bune variante.
Sony 18-55mm f/3.5-5.6 | greutate 194g | pret: 1290 Lei – nu e suficient de luminos
Samyang 16mm f/2 pentru Sony NEX | greutate 583g | pret: 1759 Lei – foarte larg, foarte luminos, cam greu.
Sony 24mm f/1.8 | greutate 225g | pret: 4178 Lei – foarte luminos, destul de cuprinzator (24mm), scump.

Sony NEX-5T + Samyang 16mm f/2 (pentru Sony NEX) ar fi o varianta demna de luat in calcul.

Panasonic GH3
Principalul avantaj: Obiectiv Olympus M.Zuiko Digital ED 12mm 1:2.0 – un obiectiv ultra-wide si foarte luminos.
Principalul dezavantaj este pretul: Panasonic Lumix DMC-GH3 + Obiectiv Olympus M.Zuiko Digital ED 12mm 1:2.0 pret: 8798 Lei!
Alt dezavantaj ar fi senzorul Live MOS 17.3 x 13.0 mm mai mic decat APS, iar rezolutia 16 Mpx de asemenea destul de mica.

Sony Cyber-shot DSC-RX1 – 35mm F2 Carl Zeiss Sonnar T*
Absolut fabulos! In doar 482 grame, acest mirrorless inglobeaza un senzor CMOS cu dimensiunea de 36x24mm – full frame de 24 Mpx si un obiectiv 35mm cu F2!!!
Pretul este cel mai mare minus al acestui aparat: 13449 Lei! Apoi obiectivul de 35mm nu mi se pare suficient de larg pentru peisaj (chiar daca senzorul este ful-frame) si atentie: nu se poate schimba, apoi inca odata pretul, pretul si iar pretul…

Sony Alpha 7 si Alpha 7R
Doua aparate foto de ultima generatie, extrem de performante dotate cu senzori 24 Mpx, respectiv 36 Mpx ambele Full Frame! In acest moment sunt cele mai mici si usoare full frame-uri cu obiective interschimbabile din lume! Nu au concurent direct!
Greutate redusa: 417 (A7) respectiv 406 grame (A7R) doar body.
Preturi: 6799 Lei sau 9599 Lei doar body!
Din punctul meu de vedere, aceste doua minuni tehnologice au 2 mari dezavantaje: pretul ridicat si lipsa obiectivelor pentru ele. In acest moment ar fi disponibil si oarecum interesant, doar un 35mm cu F2.8 la un pret de vreo 700-800$…

Canon EOS 6D, 60D, 600D, 100D si Canon EOS M
Am lasat la final aparatele Canon EOS fiindca avem ceva mai mult de discutat despre ele. Am ales sa vorbesc despre Canon si nu si despre Nikon fiindca pana acum am avut doar Canon si probabil nu voi schimba macazul prea curand. De 2 ani folosesc un Canon 60D de care sunt si acum foarte-foarte multumit!

Aparate foto Canon
Model | Pret body | Greutate body
Canon 6D | pret: 8200 lei | greutate: 770g | senzor Full-Frame | rezolutie: 20 Mpx
Canon 60D | pret: 3100 lei | greutate: 755g | senzor APSC | rezolutie: 18 Mpx
Canon 600D | pret: 2000 lei | greutate: 570g | senzor APSC | rezolutie: 18 Mpx
Canon 100D | pret: 2500 lei | greutate: 407g | senzor APSC | rezolutie: 18 Mpx
Canon EOS M | pret: 2000 lei | greutate: 290g | senzor APSC | rezolutie: 18 Mpx (acesta necesita un obiectiv cu o montura diferita de celelalte modele)

Nu toate variantele de mai sus sunt la fel de interesante pentru proiectul nostru, in primul rand din cauza greutatii dar si a pretului, dar eu le-am listat pe toate, pentru a putea sa va explic mai clar cum am ales.

In capul listei este Canon 6D – singurul aparat foto din lista dotat cu un senzor de imagine full frame, dar care sare din discutie, in primul rand datorita pretului. Dintre aparatele foto cu senzor de imagine APSC din lista de mai sus, Canon EOS M se remarca prin greutatea scazuta, aproximariv 290g, fiind cel mai usor, dar si prin pret, fiind cel mai ieftin. EOS M este un aparat foto mirrorless (de aici vine si “M”), de mici dimensiuni dotat cu acelasi senzor APS ca al unui DSLR, oferind astfel aceeasi calitate a imaginii. Dupa cum v-am mai spus, lucrez cu 60D de mai bine de 2 ani si calitatea imaginilor, oferita de senzorul APSC de 18 megapixeli este fantastica. EOS M este un aparat foto asemanator cu Sony NEX-5, doar ca are 18 Mpx fata de doar 16 NEX, dar este si o idee mai greu. Pentru ca teste comparative il desemneaza pe EOS M ca avand un senzor mai performant in lumina slaba, dar si pentru ca din propria experienta stiu ce poate acest senzor de imagine, consider ca EOS M este exact aparatul ideal pentru proiectul de fotografie aeriana pe nocturna si pentru asta, ii voi dedica un articol separat.

Culmea e ca, desi pentru EOS M se gasesc putine obiective in acest moment, acestea se potrivesc proiectului nostru:
In ordinea preferintelor avem:
1. Samyang 16mm f/2 – montura EOS M | greutate: 583g | vezi pret
2. Canon EF-M 11-22mm f/4-5.6 IS STM | greutate: 220g | vezi pret
3. Canon EF-M 18-55mm IS STM f/3.5-5.6 | greutate: 210g | vezi pret
4. Canon EF-M 22mm f/2 STM | greutate: 105g | vezi pret

Samyang 16mm f/2 – este un obiectiv fix, cu o diafragma generoasa, ce ofera o calitate exceptionala a imaginii. Dupa parerea mea, acest obiectiv ofera cel mai bun raport intre distanta focala (16mm) si luminozitate (F2). Pretul 2299 lei pe f64.ro mi se pare unul corect. Din pacate, nu pot sa spun ca Samyang 16mm f/2 este obiectivul perfect fiinca este destul de greu – aproximativ 590g! Impreuna cu un Canon EOS M, ajungem la aproximativ 880g! Totusi, cred ca efortul de a gasi o solutie de a-l ridica si stabiliza in aer, merita!
Prim amabilitatea echipei de marketing de la F64, maine primesc un obiectiv Samyang 16mm F2 pentru Canon EOS pentru a-l testa. In functie de rezultate, pot spune daca idea de la care am plecat, si anume, fotografie aeriana pe timp de noapte, este realizabila sau nu.
UPDATE 1:
Samyang 16mm f/2 a picat testul. De ce? Detalii gasiti aici.

Canon EF-M 11-22mm f/4-5.6 IS STM – acest obiectiv ofera un unghi de cuprindere extraordinar – 102.1°@11mm! Obiectivul incorporeaza sistemul de stabilizare a imaginii IS care va permite sa fotografiati din mana cu timpi de expunere de pana la 4 stopuri mai lungi decat un obiectiv similar fara sistem de stabilizare. Greutatea de numai 220g este ideala pentru acest proiect. Singura problema ar fi diafragma, care incepe de la f/4.

Canon EF-M 18-55mm IS STM f/3.5-5.6 – l-am primit odata cu aparatul Canon EOS M. Are un sistem de stabilizare performant, este usor – cantareste vreo 210g. Nu este chiar ceea ce imi doresc eu fiindca focala incepe de la 18mm, iar diafragma de la f/3.5.

Canon EF-M 22mm f/2 STM EOS M este foarte usor (105g) si luminos (diafragma F2), dar din pacate, cu un unghi de cuprindere mai mic, avand distanta focala de 22mm. Apoi, nu stiu ca calitate ofera obiectivul la pretul acesta… deci pica!

Ramanem la combinatia Canon EOS M + Samyang 16mm F/2 care totalizeaza aproximativ 880-900g, iar pentru asta avem nevoie de o drona puternica si un gimbal pe masura.

Configuratia dronei
Sa incepem cu cea mai comoda, si anume DJI S800 EVO despre care am vorbit recent intr-un articol dedicat. Este DJI S800 EVO o solutie buna pentru fotografia aeriana pe timp de noapte?
Da si nu, poate mai mult nu decat da. Sau altfel: da, dar nu cea mai buna.
Sa va explic. Pe de o parte, nu am nevoie in proiectul meu, de tot ce imi ofera un S800 EVO complet echipat, iar pe de alta parte, cred ca Sony NEX-5 si Panasonic GH3 au limitele lor in ceea ce priveste fotografia in lumina slaba. Apoi, cele 2 variante de gimbal ZENMUSE Z15 sunt construite special pentru aparatele Sony NEX sau Panasonic GH3, mai mult, aceste gimbaluri ultraperformante sunt gandite pentru un singur model de obiectiv. Per total, nu cred ca una dintre cele 2 variante de mai sus, ar fi cea mai buna pentru fotografia nocturna, chiar si facand abstractie de pret. Pentru orice altceva, S800 EVO este perfect!

Oricum, pentru unul ca mine care face treaba asta din pura pasiune, sumele de bani afisate mai sus, ma obliga sa ma orientez catre variante mai accesibile si oarecum ceva mai presonalizate pentru ideea de la care am plecat: fotografia aeriana pe timp de noapte.

Asa ca, dupa cateva luni de “cercetari” intense, dupa ce am rascolit tot internetul si m-am pus cat de cat la punct cu toate noutatile in materie de drone si camere foto, am ajuns sa incropesc “portretul robot” al viitoarei drone.

Pornesc de la ideea ca, viitoarea mea drona este conceputa pentru fotografie aeriana in special pentru fotografia aeriana pe timp de noapte in mediul urban. Trebuie sa va mai spun mi-as dori ca intreaga configuratie sa nu depaseasca 4999 grame, fiindca incepand din 2014, tari precum Austria si Germania si in curand si altele, printre care, probabil si tara noastra, vor cere permise de zbor speciale pentru dronele cum masa totala de peste 5 Kg. Chiar si pentru acest motiv, S800 EVO sare din schema.

Dupa cum ati vazut mai sus, trebuie sa ma incadrez cu drona si gimbalul in aproximativ 4 Kg, asta in cazul in care vreau sa nu am grija permisului de zbor pentru aparate ridicate in aer cu greutatea de peste 5 Kg.

O fi posibil? 🙂
Haideti sa vedem!

Pentru aceasta am de ales intre un cadru Tarot T960 si o clona a renumitului Cinestar 6.

tarot vs cinestar
Tarot T960 vs Cinestar 6

Ambele sunt frame-uri profesionale de tip hexacopter si sunt construite integral din carbon, fiecare cantarind in jur de 1000. Inca mai port negocieri cu furnizorii si in functie de rezultate, voi alege unul dintre cele 2 modele. Sincer, as alege varianta Cinestar 6, datorita sistemului mai bun de amortizare a vibratiilor dintre drona si gimbal.

grafic eficienta mn4014-9
Grafic eficienta T-motor MN4014-9

Motoarele pe care am pus ochii sunt marca T-Motor MN4014-9. T-Motor este lider de piata in materie de motoare brusheless pentru multicoptere. Exista si variante de aproape 3 ori mai ieftine, dar prefer sa merg pe mana lui T-Motor fiindca sunt multi bani in aer, iar motoarele sunt printre cele mai importante. Un motor T-Motor MN4014-9 cantareste 150g cu tot cu cabluri si are o putere de tractiune de 1250g@50% impreuna cu o elice de 15″. Toate 6 motoarele totalizeaza 900g.

UPDATE 1:
Unul dintre fanii de pe Facebook mi-a atras atentia in ceea ce priveste eficienta scazuta motorului T-Motor MN4014-9 in rapot cu masa totala a dronei si consumul de energie. Astfel am fost nevoit sa caut alt motor.
T-Motor MN3508 KV380 pare sa se potriveasca mai bine cu necesarul de putere/consum de care am nevoie. Un singur motor cantareste 82g. Toate cele 6 motoare totalizeaza 492g.

ESC – electronic speed controler – am ales Hobbywing platinum 40A PRO ESC fiecare cantarind 38g cu tot cu cabluri si conectori. Avem nevoie de 6 ESC-uri de in total 228g. ESC-urile de 30A sunt mai mult decat suficiente pentru aceasta drona, dar am observat ca echipele profesioniste specialiate in filmari aeriene, folosesc ESC-uri mai mari decat le este necesar. Ne fiind o diferenta mare de pret, voi merge si eu pe varianta aceasta, 40A.

Elice. Aici am de ales intre doua modele de elice de carbon 15 inch, extrem de performante, si anume Foxtech Supreme 23 grame si T-motor care cantaresc 22.8 grame. Problema in a alege una dintre ele, nu este greutatea ci rigiditatea. Inca mai am putin de studiat. Oricum, greutatea totala a celor 6 elice: 138g

UPDATE 1:
Pentru T-Motor MN3508 KV380 sunt mai potrivite elice de 14 inch. Foxtechsupreme cantaresc doar 19g una. In total 114g.

Controlerul de zbor. Am ajuns la concluzia ca, pentru ce mi-am propus sa realizez cu aceasta configuratie, un controler de zbor marca DJI, model NAZA-M versiunea 2 ar trebui sa fie mai mult decat suficient.
Din informatiile afisate pe site-ul producatorului, toate componentele acestuia MC+PMU+GPS+LED totalizeaza 95g.

Acumulatorul – Turnigy 5000mAh 6S 40C Lipo, vrand-nevrand, cantareste 836g cu tot cu cabluri!

UPDATE 1:
Un acumulator de 5000mAh 6S nu este suficient, asa ca voi merge pe varianta 2 x 4000mAh 6S 20/30C cu o greutate totala cuprinsa intre 1250-1300g in functie de brand.

Sistemul FPV. Transmitatorul de imagine BOSCAM TS832 5.8GHz (pe care tocmai mi l-a adus Mos Nicolae) cantareste cu tot cu antena vreo 35g.

Receptorul telecomenzii Futaba T8J cantareste sub 10g.

Adunam cifrele de mai sus si obtinem 3250g, asta in cazul in care nu mi-a scapat ceva. La asta mai adaugam 900g – aparatul foto Canon EOS M + Samyang 16mm f/2 si obtinem 4150g. Hai sa spunem 4200g. Au mai ramas 800 grame pentru un gimbal performant, probabil in 2 axe. Am comandat deja o parte din piesele ce vor compune viitorul gimbal, dar pana nu imi ajung, nu pot face precizari exacte privind greutatea lor, dar estimativ cred ca se va incadra la limita in cele 800g ramase. Oricum, acest gimbal customizat, realizat in intregime din carbon, va face subiectul unui articol foarte interesant. Pana atunci mai am treaba, asa cum am spus ceva mai sus, maine primesc de la F64 un obiectiv Samyang 16mm F2 pentru Canon EOS, pe care il voi monta pe 60D-ul meu si voi iesi sa-l testez. Luni seara voi reveni cu rezlutatele si in functie de rezultate, putem spune daca acest proiect are sau nu sanse de a fi realizat.

8 thoughts on “O drona pentru fotografia aeriana pe timp de noapte”

  1. Pingback: Am testat obiectivul Samyang 16mm F/2

  2. Pingback: Parrot MiniDrone si Parrot Jumping Sumo

  3. Pingback: Gimbal pentru aparate foto mirorrless si DSLR

Leave a Comment

Your email address will not be published.

spatii de inchiriat