vrem catedrale nu vrem spitale

Vrem catedrale, nu spitale!

Vrem catedrale, nu spitale! Cam asa s-ar traduce media aritmetica a vointei tuturor romanilor. Suntem o natie de superstitiosi – pupatori de moaste in speranta castigului la loto sau a unui loc la geam in lume de apoi, o natie care nu pune pret pe educatie si care din punct de vedere spiritual, traieste in Evul Mediu. Iar, cu toate ifosele noastre, Timisoara nu pare ca face exceptie de la regula.

Iata dovada!

Anul acesta se implinesc 20 de cand a inceput constructia a ceea ce trebuia sa devina Spitalului Clinic Municipal. Probabil, dupa cum ati aflat, chiar si in ziua de azi, situatia acestuia este incerta!

INFORMARE cu privire la investiţia Spital Clinic Municipal – Calea Torontalului nr. 5
1994: Începe construcţia Spitalului Clinic Municipal Timişoara situat în Calea Torontalului km.5. Lucrările se sistează în 1998.
2002 – Prin H.G. nr. 866/2002 se trec unele imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei în domeniul public al municipiilor, oraşelor şi comunelor şi în administrarea consiliilor locale respective. Un an mai târziu se încheie Protocolul de predare-primire nr. SC2003 – 1538 / 30.01.2003 prin care au fost preluate imobilele compuse din construcţii şi terenurile aferente, în care se desfăşoară activitatea Spitalului Clinic Municipal.

Urmare acestui protocol, investiţia “Spital Clinic Municipal” Calea Torontalului km 5 nu a fost înregistrată în evidenţa contabilă în anul 2003, întrucât în anexa la protocol nu a fost menţionată valoarea acestei investiţii, această poziţie fiind trecută cu denumirea ,”stadiul fizic de finalizare cca 30 % , investiţie în fază nefinalizată din lipsă de fonduri …restul e gargara… daca va intereseaza o gasiti aici

spitalul parasit timisoaraspitalul clinic municipal timisoaraspitalul clinic timisoara

spital parasit timisoaraspital abandonat timisoaraspitalul clinic timisoara

spitalul clinic municipal timisoaraspitalul clinic municipal timisoaraspitalul clinic municipal timisoara

spitalul municipal timisoara

 

 

 

 

Fotografii aeriene realizate azi 14 ianuarie 2014 in zona “fostului viitor” Spital Clinic Muncipal de pe Calea Torontalului, Timisoara.

In schimb, de la revolutie si pana azi, doar in zona la mine au aparut 3 biserici noi-noute: una in zona Dacia, una pe strada Cugir si una in campusul USAMBV si aceasta situatie se poate extrapola pe intreg teritoriul tarii.

Daca nu ati aflat inca, conform ASUR in România sunt 18.300 de biserici şi doar 425 de spitale.
Spitalele continua sa se inchida, sa ramana fara personal calificat, sa intre in paragina din lipsa de fonduri sau din cauza proastei gestionari a acestora, in timp bisericile rasar ca si ciupercile dupa ploaie unde vrei si mai ales unde nu vrei. Nici situatia scolilor nu e mai fericita, unde indoctrinarea religioasa este litera de lege.
vrem catedrale nu vrem spitale

Si ca si cand n-ar fi suficient, jegosii din fruntea BOR vin cu tupeu nesimtit acum, sa ceara tribut Consiliilor Judetene pentru finantarea CMN-ului si a altor “lacase de cult”, din bani publici, din banii mei si ai tai contribuabile, fie ca esti sau nu de acord cu aceasta, fie ca esti ortodox sau de alta religie sau “liber cugetator”, asa ca mine.

Atata vreau sa mai spun: daca CJ Timis da bani, macar 1 leu, lui BOR, SUNTEM NISTE PROSTI! …si e valabil pentru orice alt CJ din Romania! Amin!

PS. …scria cineva pe un forum unde se dezbatea “aprins” problema finantarii bisericilor din bani publici:
“Pai daca n-ar exista biserici, s-ar umple spitalele.”

Ati inteles?

36 thoughts on “Vrem catedrale, nu spitale!”

  1. Pretemtios.Liber cugetator! Ce-i aia?
    Biserica cere,nu-i nimeni obligat sa-i dea.Au cerut la imparatii bizantini,la toti domnitorii,la tarii Rusiei.A venit statul roman si le-a luat.Pamanturile s-au dat la reforma agraara.Statul roman s-a obligat sa le dea in schimb salarii popilor.Nimic mai mult.Bisericile in general sunt facute de catre comunitati si apartin acestora.Comunitatea isi face biserica si apoi cere un popa la BOR.Cand se face o biserica oamenii aleg un comitet si pun un epitrop.Acela e sdministratorul.Apropo de spitale.La Cluj numai studiul de fezabilitate al unui spital care nu s-a mai facut a costat 4 milioane euro.(Cate biserici s-ar fi facut cu banii astia?Ca bani pentru cel din Timisoara nu s-au gasit).

    1. “Liber cugetator”? Liber-cugetător este acel om care, în actele sale de cunoaștere de orice fel (trăirile sunt cunoaștere, tot așa cum orice cunoaștere, inclusiv de logica, este o trăire), nu se supune nici unei cutume prestabilite de altcineva sau de societate, nici unui concept (paradigmă) si este deschis spre imbunatatirea si chiar schimbarea conceptelor inventate de el. Singura autoritate în domeniu, pe care o recunoaște, este libertatea de a cugeta oricând și la orice voiește, fară nici o opreliște; din punct de vedere al cugetării ce o formează în sine, indiferent de matricea ce îi produce cugetarea (fie ea și de natura inspirativă, afectivă sau atipică), el este un cetățean al universalitații, nu al comunităților terestre măcinate de dogmatism. sursa wikipedia

    2. Bisericile sunt facute de catre comunitati. Da, din pacate e posibil. Lipsa de educatie si superstitia, a impins gloate de cetateni, sa scoata banu din buzunar pentru construirea unei biserici (desi nu cred ca vreo biserica a fost construita in totalitate doar din fonduri “private”). In schimb, daca educatia ar fi fost la putere, lumea ar fi avut grija, inainte de toate, sa-si aleaga conducatori capabili… si de aici mai departe, lucrurile s-ar fi miscat cu totul altfel.

      1. Cat priveste afirmatia ca ” nu cred ca vreo biserica a fost construita in totalitate doar din fonduri “private”, n-ai decat sa citesti pisaniile vechi de la intrarea in vechile biserici si vei afla ca oameni cu stare au construit biseric cu fonduri proprii. E adevarat, biserici micute, dar si biserici mari si frumoase (vezi ca exemplu Domnita Balasa sau bisericile brancovenesti). Dupa unirea din 1918, romanii si-au construit catedrala frumoase aproape in fiecare oras in care nu aveau voie multe secole nici macar sa locuiasca. Exceptie face Bucurestiul care timp de mai multe secole n-a avut vointa si puterea economica sa construiasca o catedrala patriarhal. Poate ca daca nu venea comunismul… Acum a venit vremea ca Patriarhia Romana sa faca acest lucru. Cat despre opozanti, daca parcurgeti presa vremii, opozanti erau si cand s-a initiat si construit Atheneul Roman (celebrul “dati un leu pentru Atheneu”). Romanii n-au cracnit nici cand s-a construit uratenia arhitecturala comunisto-stalinista numita Casa Scanteii si nici la construirea Casei Poporului (alta aberatie arhitecturala, nici acum terminata!), caci nu se putea spune nimic si cate alte nevoi n-ar fi fost necesar in loc!.

      2. “Bisericile sunt facute de catre comunitati” zice cineva. Fenomenul este rarisim. Mai degraba ar fi trebuit spus ca “Bisericile au fost daramate de catre comunitati” Dar asa e romanul, a uitat si foamea si frigul si puscariile comuniste, isi aduce aminte doar ca comunistii au construit biserici in loc sa-si aminteasca faptul ca acestea se daramau. Ca-n bancul de la radio Erevan cu Hciaturian care a primit in dar o “Volga” si care nu era de fapt o Volga ci o bicicleta si care nu a fost primita ci i s-a furat…

    3. Ce vorbesti ? Cand mi-am botezat copilul am platit 10 lei pentru catedrala imputita.
      Obligatoriu, pe langa banii pentru botez. Rusine.

  2. Parerile sunt impartite. Statistica (18.300 biserici/425 spitale) spune multe.
    COMUNITATILE AU NEVOIE DE BISERICI FIINDCA NU AU SPITALE!!!
    Daca o comunitate ridica o biserica sigur BOR va gasi un preot.
    Daca insa o comunitate ridica un spital va gasi oare personalul medical necesar?

    1. Aţi fi surprins/ă cât de repede s-ar găsi personal medical calificat (şi încă bun, de calitate). Spun asta în calitate de simplu student la medicină şi voluntar UPU-SMURD.

  3. E trist dar adevatat…. nu sunt bani de materiale la spital dar sunt bani de biserici… si cum ziceau ceilalti…ca nu esti obligat sa dai bani la biserici
    ..nu este asa… in cazul in care nu dai sau nu participi la biserica din comunitatea in care te esti in majoritatea cazurilor nu ti se ofera serviciile bisericii pe baza faptului asta gen botez, inmormantari si asa mai departe, ceea ce nu mi se pare normal, fiind vorba de alti membri ai familiei nu de tine insuti daca nu vrei sa ai legatura cu asa ceva… e trist si majoritatea nu vrea sa inteleaga ca e nevoie de spitale si scoli in loc de biserici…. e trist fratilor!:(

      1. Eyesky, tu reprezinti 0,02 din populatia Romaniei, parerea ta nu prea conteaza. Romania este o tara democratica deci majoritatea decide.

        1. Democratia contemporana nu este altceva decat dictatura celor multi. Iar cei multi pot fi … “proști, dar mulți” (vorba lui Lapusneanu).

          Democratia promoveaza drepturile omului (egalitatea în fata legii, dreptul la opinie etc.), limitarea și separatia puterilor în stat (vezi proiectul pentru modificarea Constitutiei, imunitatea parlamentara etc)… Unde este democratia in Romania?

  4. Romanii au cea mai mare incredere in doua institutii fundamentale ale natiei, biserica si armata. Ceeace nu inteleg eu este faptul ca acest popor are cea mai mai mare increder in cele mai corupte institutii ale statului, biserica si armata.

    1. Asa, si ce inseamna concret aceasta “incredere in biserica”? Si cine mai exact are incredere in biserica? Oricum ar fi, nu ti se pare ca numarul bisericilor este exagerat de mare comparativ cu numarul scolilor sau al spitalelor? Chiar nu vezi nici o problema?

      1. Conform recensamantului din 2002 86,8% din populatia Romaniei a fost declarata ca ortodoxa. Sa inteleg ca autoritatile au contorizat automat toti romanii ca fiind ortodocsi iar restul nationalitatilor catoloci sau musulmani (in functie de nationalitate). Sincer ma indoiesc.

      2. adevarata PROBLEMA este ca TIGANII au luat o aripa a unui spital de copii cu ACTE FALSE. Ar fi interesant daca ai zice ceva incendiar SI impotriva clanului Carpaci, pe acest site.

  5. Mai bine era sa darame deci Ceausescu toate bisericile si sa faceti voi, cei care ii sunteti succesori, spitale in care intri cu o zgarietura si iesi cu trei boli grave. Spitale in care daca nu dai spaga nici macar o injectie nu ti se face. Se scuza cei in cauza spunand ca sunt saraci, ca nu au cu ce. Sunt de acord, daca nu au cu ce sa iti iei materiale din banii tai, chiar daca nici asta nu e normal, dar atunci cand omenia nu exista si trebuie cumparat substitutul ei cu bani, atunci ce rost isi mai au spitatlele? Nu ar fi mai bine o colaborare intre spitale si catedrale? De exemplu niste spitale construite de Biserica, unde daca mori mai dai de lucru si altora.
    Ar fi mai bine inainte de toate sa construim oameni, care sa fie doctori cu calitati de oameni ca sa poate lucra in spitale. Acum toti doctorii sunt invitati chiar prin anunturi postate la intrarea spitalelor sa plece de ex. in Germania, unde sunt platiti cu mult mai bine decat aici. Nu avem nevoie de cladiri, Avem nevoie de oameni care sa le faca functionale. Degeaba ai un spital sau o biserica sau ce o fi ea cladirea cu pricina, daca cei care o deservesc sunt niste maimutoi (fie ei preoti sau doctori sau profesori etc) Si ca sa constuiesti oameni e mai greu. De asta ar trebui sa se ocupe Iliescu, presupun nu?

  6. Si daca intri in biserica poti iesi cu trei boli grave. TBC, H5N1, H1N1 etc. Daca se uita o baba urat la tine poti lua si deochi.

  7. Mintea cuiva nu poate percepe decat ce se supune logicii ei si de aici trage concluzii pe care le foloseste in viata reala. Cunoasterea si experienta nu vin insa doar prin rationare sau afect. Veti gasi la Eliade ceea ce el numeste cunoastere spirituala, o cale de cunoastere alternativa.
    Ei bine sunt oameni care se dezvolta in aceasta directie. Pentru acestia o biserica poate fi la fel de importanta sau poate chiar mai importanta decat o sala de spectacole. EI trebuie respectati la fel cum voi vreti sa fiti respectati. Altfel nu faceti decat sa judecati prioritatile in functie de propria ierarhie de valori si sa ramaneti inchisi in propriile concluzii.
    Problema spitalelor si scolilor tine de politic in definitiv. Aici este intr-adevar o miza.

  8. cred ca incepi sa exagerezi. De la un proiect OK, cel de fotografie aeriana, care e SUPER OK, te bagi in polemica/politica/religie. Sa-ti fie rusine. Esti doar un dement care pun pariu ca provii din mediul IT (plini de bani si cu nasul pe sus) si ai bani de aruncat pe drone si jucarele sci-fi. Pacat, chiar admiram proiectul tau.

    1. EYE IN THE SKY

      Ma doare fix in cot de asocierile de simbolistica pe care le faci tu vis-a-vis de logo-ul meu. Cat despre biserica, i-as da foc din temelii daca as avea vreo putere “mai deosebita”, dar nu vreau sa discut despre asta, acum, aici. Daca te simti atat de deranjat de treaba asta, esti liber sa schimbi programul sau daca iti par insuportabil, poti sa arunci cu pietre dupa mine pe strada, la crestinii adevarati se poarta… 😉

  9. si pe mine ma doare fix in cot de “pietrele” pe care le arunci tu, satanistule. sunt curios in loc sa arunci cu bani pe jucarele zburatoare, daca ai facut vreodata un gest de milostenie pentru bolnavi. ca tot vinzi drona aia pe 15 milioane, ai putea sa-i donezi unui spital. cu pietre aruncau evreii in caz ca esti necunosacator al Scripturii, pentru incalcarea legii lui Moise.

    1. EYE IN THE SKY

      De ce ma faci satanist bă? Ma cunosti de undeva? Cauta te rog milostenie de genul asta in alta parte, nu aici. Drona n-am castigat-o la loz in plic, am muncit pentru ea. Las pe altii cu bani mai multi sa faca acte de caritate, gen Becali.
      Sa ma fish pe ea scriptura si pe balivernele din ea. Ai dreptate: evreii arunca cu pietre. Crestinii se calca in picioare ca sa pupe moastele si se omoara pentru sarmale gratis.

  10. pai daca nu faci milostenie, ciocul mic. putina smerenie nu ti-ar strica. esti satanist prin atitudinea ta anti-biserica si anti-crestina. Mai ales cum pui problema in acest articol neinspirat. Un display excelent de dementa totala.

    1. EYE IN THE SKY

      Bai ipocritule, cum iti permiti tu sa imi dai lectii de moralitate? Cum ai ajuns sa cersesti milostenie pe aici? Te pomeni ca n-ai mai prins sarmale pe la vreo pomana si ai venit aici sa ma insulti.

Leave a Comment

Your email address will not be published.

spatii de inchiriat